ESL Nexus challenge 30.11.2014

This article has been written before more than 24months, information might old.

Pe 30 noiembrie 2014 s-a desfășurat finala evenimentului ESL Nexus challenge, eu fiind membru component al unei echipe care a ajuns în finală și care a luat locul 1. Competiția a constat într-un set de lupte în cadrul jocului World of Tanks, lupte de tipul 7 vs 7, așa-numitele Team-Battles intre cele 8 echipe din România calificate.

Bineînțeles pentru mine evenimentul a fost o experiență plăcută și nu pentru ca am câștigat neapărat ci pentru ca evident exista alta atmosfera decât cea din fața PC-ului de acasă.

Acum ca să fac un mic rezumat au fost diverse lucruri care mi-au displăcut, printre acestea am sa enumăr:
* Așteptare îndelungată, sincer la sfârșitul evenimentului se cumulaseră probabil mai bine de 13 ore în cele 2 zile iar din cele 13 ore nu cred că am jucat mai mult de o oră și jumătate, restul a fost doar așteptare.
* Organizare relativ slabă, acest fapt nu a fost deranjat căci după cate am înțeles organizatorii nu erau tocmai experimentați, dar echipamentele nu prea au funcționat, în sală nu s-a auzit niciodată inteligibil cel de al doilea comentator, stream-ul mai cădea, desincronizare masiva între live și steam, nerespectarea programului anunțat, dar nu vreau să fiu prea cârcotaș că nu e stilul meu.
* Comportamentul anumitor echipe calificabil ca fiind de natură necivilizată, s-au încercat tot felul de păcăleli în finală demne de alba-neagra, iar ieșirile nervoase manifestate prin tot felul de zgomote din partea tuturor echipelor a fost din nou alt lucru de care pot sa spun că nu mi-a făcut placere.

Evident echipa noastră „Lucky Love” nume evident ales de alte persoane decât cele care se aflau în finală, căci trebuie sa spun ca echipa din finală nu era cea care a jucat online, și acest lucru a fost cauzat de motive logistice astfel deplasarea în București nu a fost posibilă decât de alți membri din clanul [-WTB-].
De asemenea nu am avut tip să facem nici o pregătire serioasa în prealabil tot ce se putea numea pregătire au fost circă 5-6 meciuri de Team Battle care în realitate nu prea au însemnat nimic.
Mai mult decât faptul ca nu am avut o pregătire și ca nu am jucat împreună mai deloc, nu aveam nici tancuri disponibile astfel existau persoane în echipa cu 1 maxim 2 tancuri disponibile și acelea având echipaj nu tocmai excelent. De asemenea eu a cam trebuit să ma sacrific și să joc cu un tanc de nivel 6 ( t37 ) pentru ca nimeni nu mai avea un alt tanc „light”(scout) cu un echipaj bun.

Rezumatul ar putea continua mult însă ma opresc aici pentru că impresia mea este că am conturat destul de bine evenimentul și în continuare voi pune doar câteva poze în care ma regăsesc și eu, capturate de organizatorii evenimentului.




Share the joy

One Response

  1. Ceostoy februarie 15, 2015

Leave a Reply